Rezumat de jurnal etapa a treia, Italia – Franța – Anglia

Rezumat de jurnal Italia – Franța – Anglia


Închei și cea de-a 3-a etapă din a doua parte a expediției mele cicloturistice cu succes și cu bine, adunând kilometri pe șoselele Europei, kilometri care îmi confirmă încă o dată că bicicleta este un mod plăcut de călătorie.

O etapă în care am colorat cum am putut imaginea României purtând stegulețul țării peste tot dar și al țărilor tranzitate întărind mesajul de colaborare și prietenie romano-italiano-franceză și engleză.

Bilanțul tehnic al acestei etape:
– 38 de zile
– 3997 kilometri

Traseul celei de-a treia etape: Torino (Italia) – Milano – Verona – Vicenta – Verona – Mantova – Torino – Monte Carlo – Nice – Monpellier – Carcassone – Lourdes – Orleans – Paris – Lisieux – Dieppe – Calais – Dover (Anglia) – Londra.

Doresc să le multumesc persoanelor care m-au “împins”, mulțumesc celor care chiar și cu un gând de bine au fost alături de mine pe acest traseu.

Porțiunea de traseu dintre Torino până la Lourdes o dedic cumnatului meu Gabriel Isvanca care în ziua plecării mele din Torino a decedat, așadar pelerinajul la Lourdes îl dedic sufletului lui Gabi.

Prin Italia am fost la prieteni, la sora mea Cecilia în Milano și trecând Alpii Maritimi spre Coasta de Azur (ca de fiecare dată când trec pe aici) pe la prietenul meu din copilărie Bernardin Duma, care împreună cu soția sa Loredana mă primesc cu brațele deschise în casa lor oferindu-mi răsfăț și confort mie… hoinarului.

De povestit, sunt multe, ca în fiecare “rezumat de jurnal” însă am să punctez doar evenimentele mai importante din acastă etapă.

O întâlnire într-o zi frumoasă în Mentone (Franța – Coasta de Azur) mi-a dat un impuls bun de a merge doar înainte orice ar fi, cum de altfel și gândurile donatorilor, gânduri notate în jurnalul meu de călătorie, gânduri care m-au împins oferindu-mi nu doar contribuția necesară material cât și motivația către înainte.

Trec prin Franța prin locuri pe unde am mai trecut, recunosc locurile, în unele din ele fac aceleași poze pe care cu cațiva ani în urmă le mai făcusem retrăiesc emoțiile dar și ploaia care îmi spală fața de foarte multe ori. Nu-s absent nici de data asta, mă las pătruns mult de călătorie practic nici nu dau mare importanță itinerariului ca de exemplu orientarea actionez așa instinctual și-mi iese de foarte multe ori… prind prezentul mai mult decât până acuma și observ că de acolo apare mult mai ușor și mai repede “strada cea bună”. Înainte, când eram agitat, supărat că ceva nu-mi ieșea parcă mai mult se amplifica. Acum știu, am învățat o lecție mare pe care o și aplic.


Frața – o țară frumoasă, în special regiunea Normandiei unde natura e foarte prezentă iar liniștea ce vine din aceea regiune verde e… pastila necesară unui căutător în ale misticismului și a sensurilor.
Despre ospitalitate nu am prea multe ce sa vorbesc, se pare că ea nu prea există în Franța… oamenii… hm… oamenii nu zâmbesc și asta m-a marcat o vreme.

Văd confortul material, văd “împlinirea dorințelor” de demult ale oamenilor de aici, deci  cam nici un motiv de tristețe și totuși lipsește ceva… zâmbetul… primăvara, aspectul armonios de interacțiune între oameni iar asta mă întristează și îndrăsnesc să-i și întreb pe mulți dintre cei pe care i-am văzut așa! Mă întreb, oare nu mai există motive de bucurie în viață deloc? Bun și dacă există, ce le lipsește acestor biete ființe să o și facă? Ah… norme… tipa, atașamente, dorințe, iarăși dorințe, alte dorințe… și ca rezultat, uite un om plictisit parcă de viață, dar care nu radiază, doar pâlpâie flacăra care se numește… iubire!

Nici cu românii de acolo nu m-aș mandri. Totuși asta nu înseamnă că nu am întâlnit oameni de bine cu care am povestit, râs, bucurat și împărțit aceeași energie… de a fi.

Am stat multă vreme haiduc, singur și am învățat.

Am învățat de exemplu de la valurile mării să nu mă grăbesc și să le ascult altfel… ele transmit ceva… dacă lași liniștea să se instaleze în tine, prinzi semnalul lor.

Am descoperit floarea pasiunii și floarea imortalității. Două flori de care nu știam până acum că există. Ele mi-au fost înmânate de un tânar francez Friedric care a fost îngerul meu păzitor într-o localitate în care mă confruntam probleme de orientare (Aix-An-Provence). A venit fără să-l chem s-a oferit să mă ajute, de fapt să mă scoată din oraș făcând cu mine 40 km pe bicicletă, iar pe traseu am descoperit în acel tânăr un suflet frumos. O astfel de întâlnire te marchează de multe ori dar îți și poate fi răspuns la chemările tale!


În Paris la turn poza cu drapelul o fac împreuna cu două familii de români care erau în vizită prin Paris, veniți din Germania.
Dar înainte de Paris a fost Lourdes un loc de pelerinaj cu o vibrație energetică foarte ridicată, un loc în care iarăși am întâlnit oameni, pelerini din Cehia  și români din Ploiești alături de care m-am bucurat de acele evenimente dar “misiunea” mea era alta, să mă rog la santuraul Sf. Bernadeta pentru sufletul cumnatului decedat și să iau apă sfințită.


În locul în care m-am cazat am fost întrebat dacă pot face o donație în bani și le-am spus că suma pe care intentionez să o cheltuiesc aici luând diverse suveniruri este doar de 20 de euro deși uitându-mă la buget era și asta cam mult. În acea seară când m-am cunoscut cu românii de care vorbeam mai sus, unul din ei mi-a oferit exact “sponsorizarea” de care vorbisem mai înainte la recepție – 20 de euro. Iată cum intenția mea vizualizată doar inainte s-a materializat.

Ca să nu mai spun că am ajuns în ziua de 13 la Lourdes, 13 iunie de ziua numelui meu Sf.Anton și asta fără să știu sau să socotesc… am aflat acolo de la o doamnă româncă, care facea voluntariat la cantina locului unde eram cazați.

Vremea nu prea a ținut cu mine. Ploi și iarăși ploi, am prins doar câteva zile frumoase cu soare în rest… vânt și ploi de parcă era toamnă… ei dar asta nu mă întrista deoarece căutam tot timpul locuri unde puteam să rămân și a doua zi dacă plouă dimineata ceea ce de câteva ori am și făcut. Mă refer la cazare în cort în locuri camuflate (pădure, câmp).


Probleme tehnice au fost destule. Spițe rupte cu gramada mă făceau să înaintez cu greu, ca să nu mai vorbesc de calitatea foarte proastă a cauciucurilor chinezești luate de la Decathlon (nu m-au ținut decât 1000km). Nu mai am încredere în Decathlon deloc, deoarece dacă-i întrebi de termenul de garanție al produselor… nu se confirmă cu realitatea trăită, cu folosirea produsului. Asta e… ieftin vrei, puțin te și ține.


Prieteni mi-am făcut și în acestă etapă. Francezi, englezi, irlandezi și români.


De exemplu o familie din Germania cu care m-am întâlnit pe coasta Atlanticului în Franța, în regiunea Dieppe au venit la mine și m-au asaltat cu întrebări, curioși fiind de hoinăreala mea. Mare le-a fost mirarea când, în timp ce le povesteam eram cu prânzul pregătit, un gulaă ca la carte abia luat de pe foc și înmuiam pâine în prețioasa mea mâncare oferind cățelușului lor care se lingea pe bot după fiecare îmbucătură primită… haha și tot mai voia, de parcă săracul nu mâncase de când hăul. Au râs s-au mirat și… i-am invitat la masă. Au gustat și m-am bucurat văzându-i că le place și că se ling și ei pe degete. Au luat așa cu mâna ca-n codru. Au fost impresionați de povestea mea iar doamna a și venit repede cu o sticlă de vin, special pentru mine după care mi-a facut poze pe care le-a scos pe loc vedere ca să le trimit mamei acasă în România.

La îmbarcarea pe feribot în Calais doi motocicliști englezi au venit să mă întrebe de unde își pot cumpăra țigări că nu aveau… le-am răspuns că nu știu un loc anume doar eventual pe vas dar dacă vor, le ofer eu câte una ca să-și potolească pofta. Mai târziu pe vas ne-am reîntâlnit. Băieții fumau de rupeau și m-au invitat la o halbă de bere.
În timp ce savuram din berea foarte bună le povesteam de călătoriile mele dar le arătam și imagini dintr-o revistă culturală românească (scrisă și în engleză) în care erau imagini superbe din țara noastră. Când au văzut plaiurile mioritice au promis că o să viziteze România!


Am ajuns cu bine la Londra, într-un timp de câteva ore am cunoscut și români cu care am marcat evenimentul la o bere!
Mulțumesc fratelui meu Pavel și prietenei lui Celina pentru ospitalitatea oferită, cât și celorlalți care au contribuit la acestă etapă.

Share
This entry was posted in Descoperă-te în necunoscut II, Jurnal and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comments links could be nofollow free.