Rezumat de jurnal Atena (Grecia) – Torino (Italia)

După 3 zile de repaus în Atena, repaus în care am povestit despre călătorii… şi cam de toate brusc am simţit că trebuie să plec de la fete. Nu ştiu de ce, dar asta am simţit… şi … am plecat. Din Atena la îndrumările Luminiţei am ieşit foarte bine, fără probleme de orientare dar înainte am luat cina de rămas bun cu fetele. Pregătit, echipat de drum, ne-am urat un an bun, iar eu am încălecat în şaua bicicletei. Simţeam că tot ce am avut de spus am spus prin poveşti în astea 3 zile… nu mi-a păsat că vine revelionul şi mă prinde pe drum. Nu, deloc ci doar doream să plec!

Returul din Atena către Patra îl ştiam aşa că probleme de orientare nu au fost deloc. Aşa că liniştit cu muzica în căşti dăi pedale că doar eram odihnit şi aveam forţă destulă. În Patra unde caut să mă îmbarc pe vas găsesc bilet către altă destinaţie nu către cea pe care o plănuisem adică Bari, ci către Savona. Ok am zis merg înspre Savona să vedem şi alte regiuni din Italia. Încărcat cu alimente şi ceva de băut că doar era noaptea de An Nou, mă îmbarc. De data asta nu-mi iau bilet cu pat rezervat, doar un bilet simplu ştiam că o sa gasesc loc unde-mi pot pune sacul de dormit. Învăţasem lecţia din anterioara îmbarcare când am văzut că mulţi dintre călători dorm pe vas pe unde apucă nu toţi în cabine cu pat.

Revelionul pe vas… hahaha râdeam de unul singur. O chestie pe care nu am mai făcut-o, aşa că mi-a plăcut partea asta cu revelionul pe vas, mai ales când am sunat pe la prieteni, fraţi transmiţându-le salutul meu de an nou mai bin de pe vas nicidecum dintr-un local organizat pentru seara specială de An Nou!

De petrecut nu am petrecut că nu am avut cu cine. Am ciocnit un pahar de şampanie cu un cuplu din Germania şi cam asta a fost  însa eu în noaptea aia am tot mâncat şi băut, că doar adusesem cu mine ştiind că voi fi pe mare 22 de ore!

Dacă tot aveam timp am facut şi un bilanţ din cadrul expediţiei mele cicloturistice “Descoperă-te în necunoscut” unde am inclus şi zilele cu kilometri pedalaţi în ocolul României cu mesajul de P:A:C:E (Prietenie-Armonie – Călătorie -Ecologică)

Iată bilanţul:

Prima parte al expeditiei anul 2009-2010
– 178 zile pedalate
– 18450 km
– 23 ţări din Europa

Ocolul României pe bicicletă – 2010

– 54 de zile
– 3750 km

Partea a-doua a expediţiei cicloturistice – 2011

– 69 de zile
– 6667 km
– 7 ţări din Europa

Total zile pedalate
– 301
Ţări
– 30
Kilometri
– 28.847 ……… Şi…  LA MULŢI ANI 2012!

Ajungând în Ancona (Italia) am aşteptat cu nerăbdare să dau pedale din nou prin Italia, de data asta pe un alt itinerariu – Ancona, Bolognia, Piacenta, Genova, Ventimiglia, Mentone (Franta), din nou Ventiniglia şi… Torino (unde închei această etapă)
Traseul din Ancona până în Piacenta a fost foarte plăcut din punct de vedere al drumului fiind cel mai drept traseu făcut până acuma şi destul de lung.

Evenimente majore pe această bucată nu au fost, vremea era mult mai rece, nopţile cu ger, însă nimi nu mă putea darâma.

Totuşi am să mă opresc la un eveniment petrecut în apropierea oraşului IMOLLA – oraş care e renumit pentru circuitul de Formula 1 unde marele Senna a concurat ultima oară, concurs care i-a adus sfârşitul vieţii.

Toate astea le-am aflat de la echipajul de poliţie din regiunea Emillio Romania (Imolla) agenţi cărora le-am înmanat o geantă gasită pe traseu cu actele unei doamne din Italia. Au fost mandri să cunoască un alt tip de român şi entuziasmaţi de poveştile mele de călătorie acceptând ideea de “nebun fericit”, cu felicitări şi bineînţeles o stângere de mână pentru gestul meu uman de a suna la ei ca să anunţ găsirea actelor. În acee zi m-am simţit mândru şi datorită faptului că cei de acolo au apreciat gestul meu şi pentru că am lăsat în mintea lor o poveste a unui român.

Din Piacenta spre Genova un traseu superb de munte cu “cocoaşe” (dealuri) dure pe care le-am trecut destul de greu dar motivaţia era aşa de mare în mine, sa termin etapa că nu m-am dat bătut nici o clipa. Mă încurajam singur folosind tehnicile mele de autosugestie, tehnici pe care le folosesc ca “energizante” ele întărind voinţa în general.

Ajungând în Genova deşi seara (întunericul se lăsase), căutam un loc ca să campez. Eram stors de energie din cauza urcuşurilor făcute în ziua aia dar şi de frigul care intrase în mine pe coborârea către Genova. Mâinile îmi erau îngheţate, de abia mai reuşeam să ţin cârma bicicletei. Scrâşneam din dinţi… mănuşile nu mai erau folositoare deloc… nu mai puteam. Ştiu că la un moment dat m-am oprit ca să-mi mai încălzesc mâinile cumva, plângeam… degetele de la mâini nu le mai simţeam aproape deloc îmi era frică să nu fac degerături… şi dintr-o dată mi-am adus aminte că eu în genţile pe care le purtam cu mine mai aveam încă o pereche de mănuşi mai groase pentru temperaturi mai scăzute… wauuuu! Ce bucurie pe capul meu. Cu greu am reuşit să desfac genţile ca să caut manuşile salvatoare. Le-am găsit iar după câteva minute era altă viaţă… puteam să continui coborârea fără probleme dar mă acuzam acuma de faptul că am uitat de mănuşile mai groase… ei… asta e… dar eram bucuros că mâinile mele se încălzeau!

Locul de campare l-am gasit destul de târziu (fiind întuneric nu prea vedeam locurile unde aş fi putut înopta) şi unde credeti? Exact unde mai campasem când am plecat din Ventimiglia de la prietenii mei consăteni spre Genova. Am recunoscut locul imediat şi am strigat de bucurie… uite locul care mă aşteapta… am să sărbătoresc aici coincidenţa!

Pe la orele 1 dimineaţa eu încă găteam preparate speciale, o reţetă de mâncare indiană pe care am învăţat-o de la un alt prieten consătean, Dani. Aveam toate produsele cumpărate dar le păstram pentru o ocazie specială… şi această ocazie a fost în noaptea de 8 ian.2012.

Reţeta de mâncare:
– 6 aripi de pui
– 4 ouă
– 1 ceapă
– ardei iute
– ulei de măsline
– orez basmati

Se prăjesc aripile în ulei până se rumenesc după care se adaugă ceapa taiată în felii. Se lasă câteva minute cu capacul pus, se adaugă ouale iar după ce se prăjesc şi ouăle se adaugă apa caldă. Când dă în clocot apa se adaugă orezul şi se lasă la foc încet 15 min cu capacul pe oala. Orezul trebuie să se fiarbă încet, iar cantitatea de apă faţă de orez trebuie să fie dublă adică la o cană de orez – două căni cu apă caldă, dar orezul se pune după ce dă  apa în clocot.

Bineînţeles această masă festivă a fost stropită cu un vin bun pe care l-am primit dintr-o alimentară cu produse naturare de la proprietarii magazinului (italieni), au ţinut neaparat să mă cinstească cu ceva când am intrat şi le-am povestit de călătoriile mele.

Dimineaţa, ca niciodată m-am trezit înainte să răsară soarele şi în meditaţia mea aşteptam să apară cea mai frumoasa floare. Primele raze care ieşeau din mare mi-au dat un sentiment de contemplare şi cum rar se întamplă am asistat la acel spectacol minunat de răsărit trăind fiecare clipa într-o armonie deosebită. Simţeam cum mâ energizez, cum intră în mine ceva plăcut, ceva de dincolo de cuvinte… ahhh… ce plăcut acest răsărit. Doamne oare cum aş putea să înprăştii acest moment în inimile multor oameni?

În aceeaşi zi am ajuns din nou la prietenii mei consăteni din Ventimiglia, iar pe traseu am întâlnit multi ciclişti care strigau:
– Ale… ale… ale… Grandeee!

Urcarea de la Imperia m-a rupt. O urcare dificilă şi destul de lungă, dar ştiam că mai am puţin şi ajung la prietenii mei. Acolo mă aşteapta un pat cald, un duş fierbinte şi răsfăţul de care am parte de fiecare dată când trec pe la ei.

Un ciclist italian, Lorenzo m-a întrebat dacă poate să mă ajute cu ceva (lucru care am apreciat deoarece orgolioşii ăştia de ciclişti italieni nu prea fac asemenea gesturi, dar Lorenzo e un om cu caracter deosebit) văzându-mă că întreb de pista ciclabila, s-a oferit să pedaleze alături de mine pe pistă până în San Remo. Acolo locuia el şi tot acolo ne-am despărţit ca doi prieteni care se cunosc de mult însă surpriza cea mare în acea zi a fost când m-a sunat Dinu (prietenul, consătean la care mergeam) să afle pe unde sunt. În timp ce pedalam încă pe şoseaua statală, că încă nu intrasem pe pistă tocmai îi povesteam lui Lorenzo de prietenii la care merg şi… un claxon insistent în spatele meu m-a facut să tresar iar când maşina care ne claxonase a ajuns în dreptul nostru… surpriză! Cine credeţi că era? tocmai cei despre care îi povesteam lui Lorenzo, adică prietenii mei Dinu şi Loredana!

Imediat ne-am oprit ne-am îmrăţişat, am marcat reîntâlnirea spontană cu poze, iar Lorenzo a rămas impresionat de surpriza, coincidenta, cum de altfel şi de povestea mea!

Am încărcat bagajele de pe bicicletî în maşină exceptând caruciorul care nu mai încâpea şi după încă 40 de km eram cu preţioşii mei prieteni la poveşti delectându-ne cu vinuri şi bucate făcute de Loredana, ea fiind specialistă în arta culinară!
În perioada de repaus am mai tras o scurtă vizită prin Franţa care era aproape, ca să revăd locurile pe unde cu ani în urmă lucrasem să cumpăr delicioasa smântână franţuzească şi bineînţeles, un vin bun.

Nu puteam să plec până nu făceam o altă vizită la alţi prieteni consăteni, Laurenţiu şi Veronica (prieteni pe la care am mai fost cu câţiva ani în urmă) urcând până la Perinaldo, un deal de aproximativ 7 km cu o dificultate extremă datorită pantei abrupte. Dar am biruit şi această urcare. Mare mi-a fost mirarea când mi-au spus că feţita lor Silvia şi-a amintit de mine spunând
– Mami vine nenea ăla cu bicicleta care a mai fost pe la noi şi mi-a facut poze!

O seară de neuitat cu delicioasa mâncare românească şi cu un vin alb natural din regiune servit în ulcioare de lut… ehee dulci momente şi plăcute!

De acolo ştiam că mai am un hop de trecut – munţii pe care-i trecusem de atâtea ori Alpii Maritimi (Meridionali). Camparea în imima munţilor a fost dificilă era şi noapte, iar gerul persista… nu am îngheţat, am dormit destul de bine iar a doua zi într-un părculeţ pregăteam o mâncare caldă şi întindeam cortul şi foaia de cort la soare. Mai aveam o noapte de dormit în cort, îmi anunţasem sosirea în Torino rugând un prieten să posteze pe peretele meu facebook evenimentul.

Share
This entry was posted in Descoperă-te în necunoscut II, Jurnal and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comments links could be nofollow free.