Mihailela Ioana, Italia

Pe Mihailela Ioana am întâlnit-o  în Italia, de ziua mea.

Uneori un salut poate oferi mai multă fericire decât orice altceva… Totul s-a petrecut într-o zi călduroasă de vară pe una dintre străzile Italiei. Veneam din Verona foarte îngândurată fiind aveam impresia că nimic nu îmi poate distrage atenţia… realitatea fiind contrarie. Am văzut un biciclist încărcat de bagaje cu un tricou roşu pe care era scris “IUBIM NATURA”, când am realizat ca e un român eram deja puţin înaintea lui, am scos mâna pe geam şi l-am salutat iar el îmi făcea cu mâna de pe bicicletă, la câţiva metri mai în faţă m-am oprit, l-am salutat, iar când a început să îmi povestească istoria lui am rămas uimită, crezând că nu există asemenea ROMÂNI, deoarece aici nu am avut ocazia să cunosc persoane deosebite… când mi-a povestit cum a pornit de acasă cu 3 ani în urmă şi că a străbătut atâtea ţări cu bicicleta mi-a stârnit toată admiraţia, este o persoană deosebită pe care o voi purta mereu în gând deoarece a fost o surpriză deosebită în acea zi tristă…este probabil printre acei oameni plini de curaj şi cu un spirit maxim de adrenalină… este un adevărat erou care îşi doreşte să schimbe ceva în ţara noastră… mă simt foarte norocoasă că am avut ocazia să îl cunosc tocmai de ziua lui şi să îi urez un sincer LA MULŢI ANI
O persoană extrem de specială care vrea să schimbe gândirea oamenilor şi să transforme ciclismul într-o lecţie de viaţă… ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici.

Share
This entry was posted in Gânduri ale celor care mă susţin and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Mihailela Ioana, Italia

  1. Noni says:

    La cat de bine arata Ioana, te inteleg ca ti-a provocat muuulta fericire gestul ei de salut 😀
    Oricum cnad suntem in strainatate parca incepem sa ne apreciem mai mult compatriotii, aici in tara pentru unii din noi, romanii nu au nici o valoare in ochii nostri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comments links could be nofollow free.