File de jurnal – Serbia, ziua 20

Serbia Ziua-20.

Vineri 5 august 2011.

Am parasit tara Romaneasca de unde cu ani in urma doream sa fug, sa fiu cat mai departe… insa acuma am un regret intr-un fel ca parasesc o frumoasa tara. Am avut prilejul sa colind si sa cunosc altfel aceasta tara din pacate destul de pangarita, hulita. Pentru mine calatoriile in Romania mi-au deschis alte perceptii in ceea ce priveste codrul, glasul muntilor si simfonia paraielor cu apele cristaline… am stat de multe ori si am ascultat cum creste iarba am vazut locuri unde natura cheama oamenii.

La frontiera dintre Romania si Serbia vamesii romani nu m-au lasat sa pozez si nici stampila in jurnalul meu de calatorii nu mi-au pus.


In Serbia am trecut din nou pe la prietenii cu care in urma cu cativa ani lucrasem si cum era de asteptat am fost rasfatat si omenit asa cum bine sarbii stiu sa o faca.

Pe langa ajutorul financiar oferit de fam Stevanovici (fostul patron), Darko baiatul lor mi-a facut cadou un rachiu de cu o vechime de 35 de ani.

Un frumos obicei al lor despre acest rachiu este urmatorul.
Cind cineva din familie se naste productia de rachiu din acel an este inbuteliat in butoias de lemn si pastrat ani de zile pana cind noul nascut se va casatori nimeni nu se atinge de aceasta licoare… butoiasul este deschis in mod festiv in ziua nuntii.

Ce am remarcat de cind nu am fost este ca oamenii au devenit mult mai tristi, incruntati, ca sa nu mai zic ca de zambit prea putini zambesc… hmm. Raceala asta ma cam distanteaza de ei si incerc sa nu prea intru in discutii cu oricine, ma bucur de soare de apa calda in care ma balacesc intr-o canicula care-ti topeste inghetata din mana si privesc, asist, observ.

Inspre seara ajung cu bine in Veliko Mostanica unde ma reintalnesc cu fostii mei camarazi de munca si cu multi alti prieteni din sat. Vestea ca romanul care a lucrat pe aici a ajuns pe bicicleta din Romania s-a raspandit repede si eram foarte solicitat sa le dau explicatii pentru ca ei nu au cultura bicicletei deloc, iar ceea ce eu fac pentru ei e ceva deosebit si… imposibil. In cele doua zile cat am ramas acolo mi-am vizitat toti prietenii cu care am povestit si degustat diferite bunataturi printre care si renumitul lor “burec” (placinta cu braza sau cu carne).

La plecare sincer am avut emotii de parca plecam de acasa… aici in urma cu multi ani cind inca ma cautam prin lume imi cautam un rost prinsesem radacini iar acum ca ma desparteam de acesti oameni simpli, naturali, omenosi … ma cam durea. Dar stiam ca eu am un drum de facut iar atasamentele de diverse stari nu-mi prind bine… asa ca mi-am recapatat repede increderea in telul meu si mi-am luat ramas bun de la ei in speranta ca ne vom mai revedea si alta data.

Una dintre placerile sufletesti al omului este atunci cind dupa ani si ani se reintalneste printr-o imbratisare cu prietenii

Share
This entry was posted in Descoperă-te în necunoscut II, Jurnal and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comments links could be nofollow free.